sâmbătă, 23 iulie 2011

Euphorbia

euphorbia milii B
euphorbia milii A
Descriere:
Euphorbiaceae este numele dat uneia din cele mai mari familii de plante din lume, cunoscute si ca euphorbia. Aceasta include in jur de 300 de grupuri  si 7.500 de specii, dintre care 870 sunt privite ca plante suculente. Exista de asemenea mai multi hibrizi de Euphorbia milii, cea mai raspandita la noi, unii de mare interes pentru horticultira precum si  Multe dintre ele au seva laptoasa care curge din abundenta atunci cand planta este taiata, si care este de obicei toxica; Jatrophas si Cnidoscolus au seva incolora, lipsita de toxicitate, dar plantele asemanatoare lor au frunze tepoase si tepi pe tulpina si trebuie manevrate cu grija.
Euphorbia splendens este cunoscuta sub numele de "coroana de spini", datorita spinilor duri care se afla pe toata planta.
Plantele ating inaltimea de 80-100 de cm, cu tulpini si ramificatii groase, suculente, putin lemnificate. Frunzele, putine la numar, de forma oblong-ovala cu varful rotunjit, sunt mici, persistente, de culoare verde-luminos. Florile sunt mici, inconjurate de bractei.
Planta infloreste tot timpul anului, daca i se asigura conditii corespunzatoare.

Cultivare si ingrijire:
Lumina. Speciile suculente de euphorbia trebuie sa creasca intr-un loc cu multa lumina, desi asta nu inseamna sa fie expuse in plin soare, la amiaza. In habitatul ei natural, euphorbia supravietuieste in plin soare, dar radacinile ei sunt infipte adanc in pamantul rece de sub pietre - intr-un ghiveci asezat pe un pervaz orientat spre sud, pamantul este cu siguranta mult mai cald.
Unele specii de euphorbia isi "amintesc" de anotimpurile din emisfera sudica si cresc si pe perioada de iarna. Pentru acestea este recomandat sa folositi surse de lumina artificiala pentru a completa nevoia de lumina a plantei - trebuie pornita cu o ora inaintea apusului si lasata sa functioneze pana in 4 ore. Lumina normala dintr-o camera nu are valorile spectrale potrivite pentru dezvoltarea euphorbiei. 

Compostul si tratarea cu fertilizator. Pamantul in care este plantata o floare indeplineste urmatoarele functii de baza:
1. Ofera plantelor sansa de a -si dezvolta radacinile si de a-si mentine astfel echilibrul. Asta inseamna ca pamantul nu trebuie sa fie prea dens, ci usor drenabil pentru a lasa sa se scurga surplusul de apa, evitand astfel putrezirea radacinilor.
2. Pamantul trebuie sa retina o anumita cantitate de umezeala.
3. In cele din urma, pamantul trebuie sa ofere plantei substatele nutritive necesare pentru a se dezvolta. Plantele din ghivece consuma foarte rapid aceste resurse si de aceea au nevoie sa fie tratate cu substante fertilizatoare sau trebuie transplantate.
Dupa transplantare, euphorbia consuma foarte repede toti nutrientii din compost si are nevoie sa fie tratata cu o substanta fertilizatoare. Exista doua mari categorii de astfel de substante care difera in continut. Unele sunt ssa-numitele fertilizatoare complete care contin nitrogen (N), fosfat (P) si potasiu (K). Este de preferat sa alegeti o solutie fertilizatoare cu continut scazut de nitrogen, dar cum componenta lor variaza destul de des, cel mai bine e sa folositi marci diferite. Aceste substante contin si alte elemente necesare plantelor; daca relantati euphorbia la timp si o hraniti cu substante speciale, nu va fi nevoie sa o tratati si cu cantitati mai mari de astfel de elemente. Daca totusi doriti sa faceti acest lucru, cititi cu atentie si respectati instructiunile de pe flacon, pentru ca un dozaj prea mare poate ucide planta. In timpul sezonului de crestere se recomanda oricum sa tratati putin planta cu un fertilizator complet. Schimbarea ghiveciului pentru speciile de euphorbia pitice sau care cresc incep nu este necesara in fiecare an. Speciile care cresc mai repede consuma mai rapid substantele nutritive continue de pamantul din ghiveci, chiar daca o hraniti suplimentar; in acest caz, o marire a dozei va amana necesitatea transplantarii - pericolul acestei metode este ca euphorbia se poate molesi sau imbolnavi mai repede.

Udarea. Ideea ca plantele suculente cresc in zone uscate nu este tocmai corecta. Majoritatea cresc in zone unde apa nu este disponibila tot timpul. Pe cat posibil e bine sa respectati necesitatile individuale ale fiecarei specii, dar ca o regula generala, cand e cald si euphorbia e in perioada de crestere, trebuie udata chiar mai mult decat alte plante.
Tipul de ghiveci influenteaza foarte mult udarea. In general sunt doua tipuri:
   1. Ghivece de pamant, nevopsite - permite apei sa se evaporeze prin peretii laterali, iar aerul ajunge la radacini scazand riscul de putrezire, lucru important pentru speciile care sunt sensibile la umezeala. In acelasi timp, radacinile pot fi afectate de temperatura scazuta in care se produce evaporarea.
   2. Ghivece de pamant vopsite sau de plastic - previn evaporarea prin laturi. Acest lucru inseamna ca planta trebuie udata mai rar, pentru ca riscul de putrezire a radacinilor este mai crescut. Containerele de plastic se incalzesc oarte mult pe timpul verii si radacinile se pot arde.
Regulile de aur in ceea ce priveste euphorbia sunt:
   - daca nu stiti cand e momentul potrivit sa udati planta din nou, mai bine nu o udati;
   - numai pentru ca euphorbia poate supravietui secetei nu inseamna ca trebuie sa o treceti prin acest chin; mai mult, in perioada de crestere ea are nevoie de apa in mod regulat si din abundenta.
   - majoritatea speciilor nu tolereaza pamantul uscat in perioada de repaus si trebuie udate de jos in sus (puneti apa in tavita ghiveciului si lasati sa se absoarba) sau normal, dar cu atentie.
   - cel mai bine e sa udati euphorbia o data, din abundenta, decat rareori si cate putin.
   - e bine sa adaugati pe fundul ghiveciului bucati mici de teracota pentru a ajuta la scurgerea apei.
In perioadele calde, cel mai potrivit moment pentru udarea euphorbiei este seara, pentru ca planta va retine mai multa apa. E bine si dimineata devreme, dar mai ales in perioadele reci.

Temperatura. Desi majoritatea suculentelor sunt obisnuite cu conditii de mediu uscat si cald, in ceea ce priveste temperatura, necesitatile difera. Temperaturile crescute din timpul verii si fluctuatiile mari de la zi la noapte nu constituie nici o problema pentru euphorbia, spre deosebire de temperaturile scazute din timpul iernii. Ca o regula generala, speciile originare din Arabia, Africa Centrala si de Vest si zonele tropicale si sub-tropicale din America au nevoie de 10-12C iarna; speciile din Africa de nord si est rezista si la mai putin de 10 grade C daca nu sunt udate prea mult. De fapt, unele specii sud-africanepot supravietui chiar si inghetului, daca temperaturile cresc foarte mult dimineata.
In general, ventilatia este un lucru bun pentru plante. Fluctuatiile mari de temperatura de la zi la noapte din timpul toamnei fac trecerea spre repausul de iarna. Umiditatea aerului este strans legata de temperatura. In timp ce euphorbia iubeste nivelul ridicat de umiditate in perioada de crestere si cand temperaturile sunt mari, in timpul iernii (perioada de repaus) nivelul de umiditate trebuie sa fie foarte scazut, cand si temperaturile sunt mai scazute.

Specii:
Euphorbia fulgens - prezinta frunze asemanatoare celor de salcie. Tulpinile sunt subtiri si arcuite si prezinta spini
Euphorbia candelabrum - planta cu crestere viguroasa si ramificata, asemanatoare cu un candelabru.
Euphorbia canariensis - are tulpini albastrui si se inalta elegant in plan vertical.
Euphorbia echinus - seamana foarte mult cu un cactus, formand tulpini aproape cilindrice.
Euphorbia obesa - formeaza un glob cu diametrul mare, de circa 15 cm, fara spini, asemanator unui pepene.
euphorbia echinus
euphorbia fulgens
euphorbia canariensis
Euphorbia echinus
Euphorbia fulgens
Euphorbia canariensis

Strelitzia reginae


Denumire populara: Pasarea paradisului
Familie: Strelitziaceae
Origine: Africa de Sud
Inaltime: 1,2-1,5 m
Diametru: 1,2-1,5 m
Udare: normala
Expunere: plin soare

Descriere:Strelitzia este una din cele mai cunoscute plante din intreaga lume. Forma unica a florilor e asemanatoare cu capul unei pasari, si nu oricare, ci cu pasarea paradisului, datorita culorilor vii, portocaliu si albastru.  In afara florior, strelitzia are si un foliaj atragator - frunzele ovale sunt lungi de aproximativ 20 cm si late de 15 cm. La noi poate fi crescuta numai ca planta de interior.

Cultivare si ingrijire:
Strelitzia reginae este o planta cere se ingrijeste foarte usor. Planta se comporta bine la semi-umbra, iubeste pamantul cu mare cantitate de lut si udarile
din abundenta. Desi trebuie fertilizate regulat cu o substanta usoara (la fiecare 2 saptamani) si materii organice, Pasarea Paradisului este o planta foarte rezistenta. Ea se va dezvolta in orice tip de pamant si poate supravietui si daca e udata mai rar. Singura problema - este sensibila la frig si nu rezista la inghet, deci pe perioada iernii trebuie aduse in casa.
Pasarea paradisului are nevoie sa stea in bataia soarelui cel putin 4 ore pe zi, in rest mutati-o intr-o zona umbrita, dar cu lumina puternica. Temperaturile din timpul zilei pot varia intre 28-32 de grade Celsius, iar noaptea intre 10-12 grade. In general, suporta si temperaturi de -6 grade Celsius. Streliztia infloreste mai repede daca este plantata intr-un ghivec mai mic, motiv pentru care de obicei sunt plantate in grupuri. Compostul ideal trebuie sa fie un amestec de pamant steril, turba, nisip si suplimente de fosfor si nitrogen. Este esential ca pamantul sa fie usor drenabil; mentineti solul umed tot timpul anului in afara de perioada Noiembrie - Februarie, cand planta trebuie sa stea intr-un mediu uscat.

Inmultire: 
1. Divizarea tuberilor; pentru ca infloreste numai cand e plantata in grupuri, va dura cativa ani pana va inflori.
2. Seminte; nu folositi seminte mai vechi de 6 luni - se lasa intr-un vas cu apa 24 de ore inainte de plantare. Semintele germineaza in 6 luni, dar pana cand
planta va inflori pot trece si 7-10 ani.
Info:
Strelitzia reginae sau Pasarea Paradisului a fost introdusa in Europa in 1773, odata cu un transport de specimene florale pentru Royal Botanical Garden a
regelui George al III-lea. Floarea a fost denumita dupa numele sotiei regelui, regina Charlotte de Mecklenburg-Strelitz (Strelitzia).
 Strelitzia reginae E
 Strelitzia reginae G

Zamosita ( Hibiscus syriacus)





Originar din China, arborele de zamosita formeaza tufe dese si stranse, inalte de pana la 2 m (pot ajunge pana la 3 m - 5 m la maturitate). Lastareste bogat de la baza, putand fi plantat si sub forma de garduri vii. Florile solitare sunt mari (6-10 cm. diametrul), campanulate, divers colorate: albe, rosii, albastre, liliachii sau roz, in diferite nuante, cu petale bicolore, simple sau batute; apar in iulie si se deschid pe rand pana in septembrie. Frunzele sunt rombic-ovate, rezistente la frig si bruma.


Este o specie putin pretentioasa, care se adapteaza bine, putand fi plantata in orice gradina, in zone de campie sau in regiunile mai inalte de deal sau de munte. Poate creste atat intr-un climat de stepa, cat si pe nisipurile marine, fiind rezistenta la seceta si la ger.

Desi planta iubitoare de soare, zamosita suporta destul de bine semiumbra. Se simte bine in orice fel de sol, dar rodeste excelent intr-un pamant reavan, fertil si usor calcaros.

Se planteaza izolat sau in grupuri, in aer liber sau pe terase, in vase mari. Pentru ca se indeseste rapid si suporta bine tunderea, zamosita poate fi plantata si sub forma de garduri vii.

Se inmulteste prin butasire sau seminte. Prima metoda este cea recomandata, datorita usurintei cu care se prind lastarii si mai ales timpului scurt de obtinere a unor plante florifere. Perioadele propice de butasire sunt aprile-mai si august-septembrie, cand planta are un stadium dinamic de vegetatie. Pentru a doua metoda se vor folosi seminte foarte coapte, culese toamna tarziu, din capsulele brune si uscate ale plantelor.

Cotinus





Familia: Annacardiaceae
Aspect: arbust, copacel
Perioada de inflorire: mai-iunie
Expunere: plin soare
Udare: redusa
Originare din sudul Europei, din China si din Himalaya, cele trei specii de Cotinus au un aspect decorativ cultivate pe peluze, terase sau in curtile interioare. Sunt plante cu frunze cazatoare si inflorescente de un roz-deschis.
Cultivare: Se planteaza toamna sau iarna in pamantul din gradina, intr-un loc insorit, ferit de vanturi. In functie de clima, la sfarsitul iernii sau inceputul primaverii, se taie ramurile afectate.
Reproducerea: Solutia optima este cea din butasi ingropati, butasi de radacini.
Pericole: Planta poate fi afectata de o ciuperca parazita care se strecoara prin scoarta si se raspandeste in tesutul lemnos afectand toate ramurile. Pentru a combate aceasta ciuperca, este necesar sa se reteze toate ramurile afectate pana la partea sanatoasa, indepartand si o portiune din aceasta.
Specii si soiuri: Cotinus americanus, copac cu frunze cazatoare, poate atinge o inaltime de 5 metri. Toamna capata nuante de rosu aprins, trecand apoi la violet deschis si in final la galben.
Cotinus coggygria, arbust sau copacel cu flori de culoare galbena.

marți, 24 mai 2011

Jaguarul




Clasa: Carnivore

Familie: Felidae

Gen: Panthera

Specie: Panthera onca

Distributia subspeciilor pe zone geografice:
1. Panthera onca onca (Jaguarul Oeruan) - Peru, Venezuela; la sud si la est de raul Rio Grande do Sul, in Brazilia.
2. Panthera onca hernandesii (Jaguarul Mexican) - vestul Mexicului, El Salvador, Columbia, sudul SUA (Arizona Texas), Costa Rica.
3. Panthera onca paraquensis - Paraguay, nord-estul Argentinei.

Habitat:
-jaguarul este animal extrem de versatil, putand fi intalnit in padurea ecuatoriala, in pampasul argentinian, in zonele mlastinoase, in aridul desert mexican sau in padurile de stejar in SUA.
-alaturi te tigru, jaguarul este singura felina care se simte bine in apa.

Caracteristici principare:
Semnalmente
-la maturitate, poate cantari inte 59-96 kg, dar unii masculi pot ajunge si pana la 150 kg.
-lungimea variaza de la 1,62 m pana la 1,83 m , la care se adauga lungimea coziii, aproximativ 75 cm.
-jaguarii, ca si verii lor, leoparzii, sunt niste vanatori eleganti, care vaneaza prin ambuscada.
-daca deobicei au culoarea galbena cu pete negre sau maro, e poate varia de la roscat la neglu complet.
-capul este robust si falcile sunt extrem de puternice.
-jaguarul are cea mai puternica muscatura dintre feline, cu ajutorul careia poate zdrobi carapacea testoaselor.
-speranta de viata in salbaticie a jaguarului este de 15 ani.

Hrana:
-prefera vanatul mare: cerbi, antilope, caini, vulpi, tapiri, caimani, maimute, capibara si, ocazional, pitoni.
-la o singura masa se poate consuma pana la 25 kilograme de carne.

Stiati ca...
-jaguarul este un animal solitar, adultii intrand in contact numai in perioada imprecherii.
-frecventa nasterilor este mai mare cand prada este mai bogata.
-mayasii credeau ca pielea jaguaruli simbolizeaza cerul instelat si facea legatura dintre vii si lumea de dincolo.
-aztecii ii hraneau pe jaguari cu inimile dusmanilor.
-aztecii auformat un corp militar de elita supranumit ,,Razboinicii Jaguari".

duminică, 22 mai 2011

Proiectare pentru a pluti

Materialele din care sunt alcatuite animalele - tesuturi corporale, os, cartilaj, carapace, muschi si piele - sunt mai dense decat apa, deci tind sa se scufunde. Pentru a combate neajunsul, animalele acvatice si-au dezvoltat caracteristici care le fac sa pluteasca cu un consum minim de energie.
Rechinii au inotatoare pectorale cu profil de aripa, care ii ridica in timp ce se deplaseaza inainte. La rechinii-balena si cel care se incalzesc la soare - cei mai mari pesti de mare - ficatul plin cu ulei care ocupa cea mai mare parte a cavitatii cirporale si reprezinta pana la 25% din greutatea lor, permitanu-le sa pluteasca la suprafata. Coelacanth-ii si pestii-lanterna de adancime plutesc datorita materialelor ceroase din corp. Majoritatea pestilor ososi au o vezica inotatoare plina cu aer adaptabila, pentru a le mentine flotabilitatea.
Cuirasatul portughez are o plutitoare purpurie, ca un sac, care sta la suprafata, in timp ce tentaculele se tarasc prin apa, pe o distanta de 9 m.
Nautilusul sidefiu isi mentine flotabilitatea ajustand doza de gaz si lichid din camerele cochiliei. Pestii ososi au o vezica inotatoare plina cu un gaz bogat in oxigen. Pestele poate varia cantitatea de gaz din vezica si astfel isi controleaza flotabilitatea.

luni, 21 martie 2011

Cei mai inalti copaci din lume


Arborii Sequoia Semoervirens sunt cei mai inalti copaci de azi. Cei mai mari au 110 m inaltime. Cresc pe coastele cetoase din nordul Californiei si in sudul Oregonului, unde umezeala constanta il ajuta sa creasca. Desi sunt acum cei mai inalti copaci din lume, nu detin de multa vreme acest titlu. In Australia si Tasmania, fasinii de munte pot atinge inaltimi si mai mari.
In secolul al 19-lea, un copac doborat a fost estimat la 144 m inaltime - o data si jumatate inaltimea Statuii Libertatii. Putini din fasinii de munte de azi depasesc 100 m, intrucat cei mai mari au fost secerati de topoare si fierastraie.
In ciuda trunchiului zvelt, Sequoia de coasta ( Sequoia Sempervirens) are inaltimea unui bloc de 20 de etaje.

duminică, 20 martie 2011

Castravetele de mare



Castravetele de mare nu este tocmai indicat in salatele racoritoare de vara. Spunem asta pentru ca aceasta creatura are un sistem de placi care creeaza imediat un exoschelet daca este atacat. Mai mult, castravetele de mare detine supape prin care trage sau scoate apa pentru a intra printre crapaturi sau pentru a parea mai mare in fata unei pradator. Daca asta nu va impresioneaza, marturisim si ca intoarcerea pe dos, cu expunerea sucului gastric toxic pentru multe alte animale, este perfect posibila in anumite situatii....
Castravetele de mare se apara vomitand. Putine animale iau masuri defensive atat de disperate. Daca e amenintat de un pradator ca testoasa de mare, castravetele de mare isi contracta corpul si vomita o parte din intestine pe gura, expluzand restul din anus. Atacatorul, socat si derutat, se incurca in masa vascoasa a micilor tulbuli si uneori de ineaca in ea. Intre timp, castravetele de mare se indeparteaza. Intestinele ii cresc la loc in cateva saptamani.

Cazuarul



Cazuar (Casuarius spp..) Este o pasăre din grupul de păsări ratitas mari, nativ la nord-est Australia , Noua Guinee şi insulele din jur.

Cele trei specii de cazuar aparţin familiei Casuariidae şi sunt, cu struti şi Emu , cele mai mari pasari existente în prezent. Habitatul preferat al cazuar sunt zone de pădure tropicală , în cazul în care există un număr mare de arbori disponibile pentru a produce fructe pe care aceştia se hrănesc. În acest mediu cazuar joacă un rol ecologic important în dispersat seminţe de arbori. Cazuar este o figură importantă în mitologia populaţiilor indigene din Oceania şi reprezintă, în general, o figura mamei.

Penaj de cazuar este abundent si de culoare gri, cu pene colorate, la baza gâtului. Aceste păsări au o creastă roşie pe partea de sus a capului, care creşte lent în timpul primului an de animale şi cu functie necunoscuta. Grup nu are dimorfismul sexual semnificative, cu femele doar puţin mai mari şi mai colorate. O trăsătură distinctivă este prezenţa unui gheară în formă de pumnal deget în această procedură. Ca şi în alte strutioniformes, cassowaries au pipernicit aripi şi trei degete la fiecare picior.

Cazuar este o pasăre agil, care poate rula aproximativ 50 mph şi sari de 1,5 m, fără nici un echilibru. Animalele sunt, de obicei, timid şi liniştită, dar acestea pot fi extrem de agresive şi periculoase pentru oameni pentru a proteja cuibul sau tineri lor.

În timpul masculi de reproducţie pretinde un teritoriu şi să încerce să atragă o femeie, acesta rămâne doar să se stabilească între 3-5 ouă. După stabilire femela paraseste cuibul şi poate rasa într-o altă ţară. Masculii avea singur grijă de cuiburi şi descendenţi în următoarele nouă luni. Minorii sunt maronii de culoare şi să facă doar un penaj adult tipic la aproximativ trei ani.

Cazuar este o pasăre de important pentru oameni de sute de ani ca o sursa de proteine ​​prin carne şi ouă. Unele triburi din Noua Guinee au obiceiul de a jefuit cuiburilor şi spate tineri lor până la maturitate, atunci când sunt vândute sau sacrificate pentru consumul local, cu toate acestea cazuar nu a fost niciodată complet domesticit . Pene colorate sunt, de asemenea, o sursă de interes şi motivul în trecut coloniştii europeni vânate animale bine. În prezent, trei specii de cazuar sunt ameninţate de distrugerea habitatului si sunt protejate de lege. Este o pasăre mai periculoase pentru om, deoarece lovi cu piciorul lor poate echivala aceeaşi forţă de un cutit mic, si poate chiar o Sever membrelor.

Diverse specii de cazuar sunt abundente în fosile de Plio - Pleistocenului Australia si se crede ca au evoluat de la emu undeva în Miocen .

Aurora polara

 Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.

Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.
Aurora polară terestră e provocată de ciocnirea unor particule încărcate electric (de exemplu electroni) din magnetosferă cu atomi din straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80 km. Aceste particule electrice au o energie de 1 până la 15 keV iar coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosferă determină energizarea acestora din urmă. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este transmisă atomului atins, într-un proces de ionizare, disociere și excitare a particulelor. În timpul ionizării, electronii se desprind de atom, care încarcă energie și determină un efect de ionizare de tip domino în alți atomi. Excitația rezultă în emisie, ducând atomul în stări instabile, dat fiind că aceștia emit lumină în frecvențe specifice când se stabilizează. Dacă procesul de stabilizare a oxigenului durează până la o secundă, azotul se stabilizează și emite lumină instantaneu. Acest proces, esențial în formarea ionosferei terestre, este comparabil cu cel ce stă la baza ecranului de televizor: electronii ating suprafața de fosfor, alterând nivelul de energie al moleculelor, fapt care rezultă în emisiunea de lumină.

În general, efectul luminos este dominat de emisiunea de atomi de oxigen în straturile superioare ale atmosferei (aproximativ 200 de kilometri de altitudine), care produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar (la aproximativ 100 de kilometri altitudine), producând tonalitatea roșu închis prin emisiunea de atomi de azot (predominantă) și oxigen. Atomii de oxigen emit tonalități de culori variate, deși, de cele mai multe ori, se întâlnesc roșul sau verdele.

Fenomenul poate apărea și ca o luminescență ultravioletă, violetă sau albastră, datorată atomilor de azot, prima dintre acestea putând fi foarte bine observată din spațiu (dar nu de pe Pământ, pentru că atmosfera absoarbe razele UV). Satelitul NASA Polar a observat efectul în raze X, imaginile ilustrând precipitații de electroni de energie ridicată.

Interacțiunea între moleculele de oxigen și azot, ambele generatoare de tonalități ale culorii verde, creează efectul de „linie verde aurorală”. În același fel, interacțiunea dintre acești atomi poate produce efectul de „linie roșie aurorală”, deși mai rar și prezent în altitudini mai ridicate.

Planta spaghetii traieste din hotii

Tortelul creste la inaltime, dar nu are frunze, iar la maturitate ii dispar si radacinile. In schimb, se infasoara in jurul altor plate, asemenea unor manunchiuri de spaghete vii, furand de la gazdele pe care se fixeaza toate substantele necesare supravietuirii.
Tortelul se agata de planta gazda cu ajutorul unor ventuze minuscule, care cresc din loc in loc, pe tulpini. Ventuzele patrun incet prin testurile plantei gazda, pana ce iau contact cu canalele prin care trec apa, nutrientii minerali si hrana. Apoi absoarbe o parte din aceste provizii. In timp ce creste, tortelul se extinde, invadand unor tulpinele mai multor gazde.
Tortelul comun este deseori intalnit pe vuietoare, ulex sau urici, dar multe specii de plante din lume ataca o mare varietate de gazde.
Are ciorchini de flori roz, care isi lasa seminte pe sol. Rasadurile fac initial radacini, dar acestea se usuca imediar ce planta isi gaseste o gazda si adopta un mod de viata parazitar.
Tortelul isi extinde tulpinile stranulatoare, care sug efectiv tot ce este bun in planta gazda, apoi se muta la urmatoarea victima.

Stravechea lume a stromatolitelor

O serie de movile stancoase din apele calde joase din Shark Bay,in vestul Australiei,a fost formata de bacterii. Aceste movile ajung la inaltimea genunchiului, se numesc stromatolite si ar putea avea mii de ani. Si totusi, sunt tinere in comparatie cu specimenele fozilizate care dateaza de acum mai bine de 3,5 miliarde de ani si se numara printre primele semne de viata pe pamant.
Stromatolitele sunt formate de cianobacterii - microbi verzi albastrui care cresc in suvite lungi, ca parul. Cianobacteriile traiesc utilizand enegria solara, iar cele care formaza stromatolitele capteaza particule de sediment in timp ce cresc.
Bacteriile si sedimentele se aduna in straturi subtiri ca hartia, alcatuind o movila tare ca o stanca;aceasta creste cu mai putin decat latimea unui fir de par intr-un an.
Stromatolitele din Shark Bay, in vestul Australiei, sunt expuse in timpul refluxului. Cea mai inalta movila are inaltimea unui barbat adult.

luni, 10 ianuarie 2011

Delfinii se ating pentru a anunta pericolul

Delfinii folosesc mult simtul tactil,impingandu-se,inghiotindu-se,impungandu-se,mangaindu-se si pupandu-se tot timpul.Delfinii patati,confrutati cu amenintari potentiale precum atacul balenelor ucigase,colaboreaza pentru a-si feri puii din calea pericolului,gata sa faca fata atacului.
Dupa ce se hranesc,delfinii cenusii se ating si se mangaie cu inotatoarele,uneori inotand burta langa burta sau impungandu-se cu boturile.Atingerea se produce mai ales atunci cand doua subgrupe se intalnesc,dupa ce au fost despartite cateva ore.

Uimitoarea parada a paunului

Paunul este originar din India si sud-estul Asiei,dar spectaculoasa parada a masculului este de mult timp o priveliste familiara in parcurile si gradinile publice din America de Nord si Europa.Si totusi,podoaba masculului nu este doar un ornament.
Femela paunului isi evalueaza perechea exclusiv dupa marimea si calitatea cozii lui.Cand penele formeaza evantaiul intreg,masculul poate etala pana la 200 de bluni albastre-verzui.Factorul decisiv este cat de numeroase si de bine definite sunt aceste buline.
In sezonul de imperechere,masculul isi plimba tantos prin teritoriul lui,asteptand sa fie admirat de femele.Un mascul atragator isi alege femelele si se poate imperechea cu mai multe intr-un sezon.Are deci un imens avantaj reproductiv.Dar de ce isi aleg femelele masculi cu cozi mari?Conform unei teorii,masculii cu cele mai lungi cozi ar fi cei mai potriviti pentru ca reusesc sa supravietuiasca,in ciuda unui impediment atat de mare.

Fotosinteza

Plantele isi obtin energia direct de la lumina soarelui,folosind substanta numita clorofila pentru a o capta.Clorofila este verde si se afla in frunze.Cand o frunza se afla in lumina soarelui,clorofila absoarbe lumina,apoi transmite mai departe,energia care va fi folosita pentru a combina apa cu bioxidul de carbon,producandu-se glucoza (oxigenul este un produs derivat,degajat prin frunze).
Plantele folosesc glucoza drept combustibil si totodata pot transforma in sute de alte substante,inclusiv zaharuri,amidon si materiale de constructie din anumite esente de lemn,ca abanosul si lemnul de dafin,tare ca metalul.De-a lungul a multi ani,unele plante cresc pana la 140m inaltime si ajung sa cantareasca peste 1000 de tone-datorita energiei captate de la soare.
Animalele nu au fotonsiteza,dar depind de ea pentru a supravietui,pentru ca datorita ei cresc plantele,cu care se hranesc animalele erbivore.Acestea,la randul lor,contituie hrana animalelor carnivore.Fara fotonsinteza,lantul trofic s-ar rupe.