sâmbătă, 23 iulie 2011

Euphorbia

euphorbia milii B
euphorbia milii A
Descriere:
Euphorbiaceae este numele dat uneia din cele mai mari familii de plante din lume, cunoscute si ca euphorbia. Aceasta include in jur de 300 de grupuri  si 7.500 de specii, dintre care 870 sunt privite ca plante suculente. Exista de asemenea mai multi hibrizi de Euphorbia milii, cea mai raspandita la noi, unii de mare interes pentru horticultira precum si  Multe dintre ele au seva laptoasa care curge din abundenta atunci cand planta este taiata, si care este de obicei toxica; Jatrophas si Cnidoscolus au seva incolora, lipsita de toxicitate, dar plantele asemanatoare lor au frunze tepoase si tepi pe tulpina si trebuie manevrate cu grija.
Euphorbia splendens este cunoscuta sub numele de "coroana de spini", datorita spinilor duri care se afla pe toata planta.
Plantele ating inaltimea de 80-100 de cm, cu tulpini si ramificatii groase, suculente, putin lemnificate. Frunzele, putine la numar, de forma oblong-ovala cu varful rotunjit, sunt mici, persistente, de culoare verde-luminos. Florile sunt mici, inconjurate de bractei.
Planta infloreste tot timpul anului, daca i se asigura conditii corespunzatoare.

Cultivare si ingrijire:
Lumina. Speciile suculente de euphorbia trebuie sa creasca intr-un loc cu multa lumina, desi asta nu inseamna sa fie expuse in plin soare, la amiaza. In habitatul ei natural, euphorbia supravietuieste in plin soare, dar radacinile ei sunt infipte adanc in pamantul rece de sub pietre - intr-un ghiveci asezat pe un pervaz orientat spre sud, pamantul este cu siguranta mult mai cald.
Unele specii de euphorbia isi "amintesc" de anotimpurile din emisfera sudica si cresc si pe perioada de iarna. Pentru acestea este recomandat sa folositi surse de lumina artificiala pentru a completa nevoia de lumina a plantei - trebuie pornita cu o ora inaintea apusului si lasata sa functioneze pana in 4 ore. Lumina normala dintr-o camera nu are valorile spectrale potrivite pentru dezvoltarea euphorbiei. 

Compostul si tratarea cu fertilizator. Pamantul in care este plantata o floare indeplineste urmatoarele functii de baza:
1. Ofera plantelor sansa de a -si dezvolta radacinile si de a-si mentine astfel echilibrul. Asta inseamna ca pamantul nu trebuie sa fie prea dens, ci usor drenabil pentru a lasa sa se scurga surplusul de apa, evitand astfel putrezirea radacinilor.
2. Pamantul trebuie sa retina o anumita cantitate de umezeala.
3. In cele din urma, pamantul trebuie sa ofere plantei substatele nutritive necesare pentru a se dezvolta. Plantele din ghivece consuma foarte rapid aceste resurse si de aceea au nevoie sa fie tratate cu substante fertilizatoare sau trebuie transplantate.
Dupa transplantare, euphorbia consuma foarte repede toti nutrientii din compost si are nevoie sa fie tratata cu o substanta fertilizatoare. Exista doua mari categorii de astfel de substante care difera in continut. Unele sunt ssa-numitele fertilizatoare complete care contin nitrogen (N), fosfat (P) si potasiu (K). Este de preferat sa alegeti o solutie fertilizatoare cu continut scazut de nitrogen, dar cum componenta lor variaza destul de des, cel mai bine e sa folositi marci diferite. Aceste substante contin si alte elemente necesare plantelor; daca relantati euphorbia la timp si o hraniti cu substante speciale, nu va fi nevoie sa o tratati si cu cantitati mai mari de astfel de elemente. Daca totusi doriti sa faceti acest lucru, cititi cu atentie si respectati instructiunile de pe flacon, pentru ca un dozaj prea mare poate ucide planta. In timpul sezonului de crestere se recomanda oricum sa tratati putin planta cu un fertilizator complet. Schimbarea ghiveciului pentru speciile de euphorbia pitice sau care cresc incep nu este necesara in fiecare an. Speciile care cresc mai repede consuma mai rapid substantele nutritive continue de pamantul din ghiveci, chiar daca o hraniti suplimentar; in acest caz, o marire a dozei va amana necesitatea transplantarii - pericolul acestei metode este ca euphorbia se poate molesi sau imbolnavi mai repede.

Udarea. Ideea ca plantele suculente cresc in zone uscate nu este tocmai corecta. Majoritatea cresc in zone unde apa nu este disponibila tot timpul. Pe cat posibil e bine sa respectati necesitatile individuale ale fiecarei specii, dar ca o regula generala, cand e cald si euphorbia e in perioada de crestere, trebuie udata chiar mai mult decat alte plante.
Tipul de ghiveci influenteaza foarte mult udarea. In general sunt doua tipuri:
   1. Ghivece de pamant, nevopsite - permite apei sa se evaporeze prin peretii laterali, iar aerul ajunge la radacini scazand riscul de putrezire, lucru important pentru speciile care sunt sensibile la umezeala. In acelasi timp, radacinile pot fi afectate de temperatura scazuta in care se produce evaporarea.
   2. Ghivece de pamant vopsite sau de plastic - previn evaporarea prin laturi. Acest lucru inseamna ca planta trebuie udata mai rar, pentru ca riscul de putrezire a radacinilor este mai crescut. Containerele de plastic se incalzesc oarte mult pe timpul verii si radacinile se pot arde.
Regulile de aur in ceea ce priveste euphorbia sunt:
   - daca nu stiti cand e momentul potrivit sa udati planta din nou, mai bine nu o udati;
   - numai pentru ca euphorbia poate supravietui secetei nu inseamna ca trebuie sa o treceti prin acest chin; mai mult, in perioada de crestere ea are nevoie de apa in mod regulat si din abundenta.
   - majoritatea speciilor nu tolereaza pamantul uscat in perioada de repaus si trebuie udate de jos in sus (puneti apa in tavita ghiveciului si lasati sa se absoarba) sau normal, dar cu atentie.
   - cel mai bine e sa udati euphorbia o data, din abundenta, decat rareori si cate putin.
   - e bine sa adaugati pe fundul ghiveciului bucati mici de teracota pentru a ajuta la scurgerea apei.
In perioadele calde, cel mai potrivit moment pentru udarea euphorbiei este seara, pentru ca planta va retine mai multa apa. E bine si dimineata devreme, dar mai ales in perioadele reci.

Temperatura. Desi majoritatea suculentelor sunt obisnuite cu conditii de mediu uscat si cald, in ceea ce priveste temperatura, necesitatile difera. Temperaturile crescute din timpul verii si fluctuatiile mari de la zi la noapte nu constituie nici o problema pentru euphorbia, spre deosebire de temperaturile scazute din timpul iernii. Ca o regula generala, speciile originare din Arabia, Africa Centrala si de Vest si zonele tropicale si sub-tropicale din America au nevoie de 10-12C iarna; speciile din Africa de nord si est rezista si la mai putin de 10 grade C daca nu sunt udate prea mult. De fapt, unele specii sud-africanepot supravietui chiar si inghetului, daca temperaturile cresc foarte mult dimineata.
In general, ventilatia este un lucru bun pentru plante. Fluctuatiile mari de temperatura de la zi la noapte din timpul toamnei fac trecerea spre repausul de iarna. Umiditatea aerului este strans legata de temperatura. In timp ce euphorbia iubeste nivelul ridicat de umiditate in perioada de crestere si cand temperaturile sunt mari, in timpul iernii (perioada de repaus) nivelul de umiditate trebuie sa fie foarte scazut, cand si temperaturile sunt mai scazute.

Specii:
Euphorbia fulgens - prezinta frunze asemanatoare celor de salcie. Tulpinile sunt subtiri si arcuite si prezinta spini
Euphorbia candelabrum - planta cu crestere viguroasa si ramificata, asemanatoare cu un candelabru.
Euphorbia canariensis - are tulpini albastrui si se inalta elegant in plan vertical.
Euphorbia echinus - seamana foarte mult cu un cactus, formand tulpini aproape cilindrice.
Euphorbia obesa - formeaza un glob cu diametrul mare, de circa 15 cm, fara spini, asemanator unui pepene.
euphorbia echinus
euphorbia fulgens
euphorbia canariensis
Euphorbia echinus
Euphorbia fulgens
Euphorbia canariensis

Strelitzia reginae


Denumire populara: Pasarea paradisului
Familie: Strelitziaceae
Origine: Africa de Sud
Inaltime: 1,2-1,5 m
Diametru: 1,2-1,5 m
Udare: normala
Expunere: plin soare

Descriere:Strelitzia este una din cele mai cunoscute plante din intreaga lume. Forma unica a florilor e asemanatoare cu capul unei pasari, si nu oricare, ci cu pasarea paradisului, datorita culorilor vii, portocaliu si albastru.  In afara florior, strelitzia are si un foliaj atragator - frunzele ovale sunt lungi de aproximativ 20 cm si late de 15 cm. La noi poate fi crescuta numai ca planta de interior.

Cultivare si ingrijire:
Strelitzia reginae este o planta cere se ingrijeste foarte usor. Planta se comporta bine la semi-umbra, iubeste pamantul cu mare cantitate de lut si udarile
din abundenta. Desi trebuie fertilizate regulat cu o substanta usoara (la fiecare 2 saptamani) si materii organice, Pasarea Paradisului este o planta foarte rezistenta. Ea se va dezvolta in orice tip de pamant si poate supravietui si daca e udata mai rar. Singura problema - este sensibila la frig si nu rezista la inghet, deci pe perioada iernii trebuie aduse in casa.
Pasarea paradisului are nevoie sa stea in bataia soarelui cel putin 4 ore pe zi, in rest mutati-o intr-o zona umbrita, dar cu lumina puternica. Temperaturile din timpul zilei pot varia intre 28-32 de grade Celsius, iar noaptea intre 10-12 grade. In general, suporta si temperaturi de -6 grade Celsius. Streliztia infloreste mai repede daca este plantata intr-un ghivec mai mic, motiv pentru care de obicei sunt plantate in grupuri. Compostul ideal trebuie sa fie un amestec de pamant steril, turba, nisip si suplimente de fosfor si nitrogen. Este esential ca pamantul sa fie usor drenabil; mentineti solul umed tot timpul anului in afara de perioada Noiembrie - Februarie, cand planta trebuie sa stea intr-un mediu uscat.

Inmultire: 
1. Divizarea tuberilor; pentru ca infloreste numai cand e plantata in grupuri, va dura cativa ani pana va inflori.
2. Seminte; nu folositi seminte mai vechi de 6 luni - se lasa intr-un vas cu apa 24 de ore inainte de plantare. Semintele germineaza in 6 luni, dar pana cand
planta va inflori pot trece si 7-10 ani.
Info:
Strelitzia reginae sau Pasarea Paradisului a fost introdusa in Europa in 1773, odata cu un transport de specimene florale pentru Royal Botanical Garden a
regelui George al III-lea. Floarea a fost denumita dupa numele sotiei regelui, regina Charlotte de Mecklenburg-Strelitz (Strelitzia).
 Strelitzia reginae E
 Strelitzia reginae G

Zamosita ( Hibiscus syriacus)





Originar din China, arborele de zamosita formeaza tufe dese si stranse, inalte de pana la 2 m (pot ajunge pana la 3 m - 5 m la maturitate). Lastareste bogat de la baza, putand fi plantat si sub forma de garduri vii. Florile solitare sunt mari (6-10 cm. diametrul), campanulate, divers colorate: albe, rosii, albastre, liliachii sau roz, in diferite nuante, cu petale bicolore, simple sau batute; apar in iulie si se deschid pe rand pana in septembrie. Frunzele sunt rombic-ovate, rezistente la frig si bruma.


Este o specie putin pretentioasa, care se adapteaza bine, putand fi plantata in orice gradina, in zone de campie sau in regiunile mai inalte de deal sau de munte. Poate creste atat intr-un climat de stepa, cat si pe nisipurile marine, fiind rezistenta la seceta si la ger.

Desi planta iubitoare de soare, zamosita suporta destul de bine semiumbra. Se simte bine in orice fel de sol, dar rodeste excelent intr-un pamant reavan, fertil si usor calcaros.

Se planteaza izolat sau in grupuri, in aer liber sau pe terase, in vase mari. Pentru ca se indeseste rapid si suporta bine tunderea, zamosita poate fi plantata si sub forma de garduri vii.

Se inmulteste prin butasire sau seminte. Prima metoda este cea recomandata, datorita usurintei cu care se prind lastarii si mai ales timpului scurt de obtinere a unor plante florifere. Perioadele propice de butasire sunt aprile-mai si august-septembrie, cand planta are un stadium dinamic de vegetatie. Pentru a doua metoda se vor folosi seminte foarte coapte, culese toamna tarziu, din capsulele brune si uscate ale plantelor.

Cotinus





Familia: Annacardiaceae
Aspect: arbust, copacel
Perioada de inflorire: mai-iunie
Expunere: plin soare
Udare: redusa
Originare din sudul Europei, din China si din Himalaya, cele trei specii de Cotinus au un aspect decorativ cultivate pe peluze, terase sau in curtile interioare. Sunt plante cu frunze cazatoare si inflorescente de un roz-deschis.
Cultivare: Se planteaza toamna sau iarna in pamantul din gradina, intr-un loc insorit, ferit de vanturi. In functie de clima, la sfarsitul iernii sau inceputul primaverii, se taie ramurile afectate.
Reproducerea: Solutia optima este cea din butasi ingropati, butasi de radacini.
Pericole: Planta poate fi afectata de o ciuperca parazita care se strecoara prin scoarta si se raspandeste in tesutul lemnos afectand toate ramurile. Pentru a combate aceasta ciuperca, este necesar sa se reteze toate ramurile afectate pana la partea sanatoasa, indepartand si o portiune din aceasta.
Specii si soiuri: Cotinus americanus, copac cu frunze cazatoare, poate atinge o inaltime de 5 metri. Toamna capata nuante de rosu aprins, trecand apoi la violet deschis si in final la galben.
Cotinus coggygria, arbust sau copacel cu flori de culoare galbena.

marți, 24 mai 2011

Jaguarul




Clasa: Carnivore

Familie: Felidae

Gen: Panthera

Specie: Panthera onca

Distributia subspeciilor pe zone geografice:
1. Panthera onca onca (Jaguarul Oeruan) - Peru, Venezuela; la sud si la est de raul Rio Grande do Sul, in Brazilia.
2. Panthera onca hernandesii (Jaguarul Mexican) - vestul Mexicului, El Salvador, Columbia, sudul SUA (Arizona Texas), Costa Rica.
3. Panthera onca paraquensis - Paraguay, nord-estul Argentinei.

Habitat:
-jaguarul este animal extrem de versatil, putand fi intalnit in padurea ecuatoriala, in pampasul argentinian, in zonele mlastinoase, in aridul desert mexican sau in padurile de stejar in SUA.
-alaturi te tigru, jaguarul este singura felina care se simte bine in apa.

Caracteristici principare:
Semnalmente
-la maturitate, poate cantari inte 59-96 kg, dar unii masculi pot ajunge si pana la 150 kg.
-lungimea variaza de la 1,62 m pana la 1,83 m , la care se adauga lungimea coziii, aproximativ 75 cm.
-jaguarii, ca si verii lor, leoparzii, sunt niste vanatori eleganti, care vaneaza prin ambuscada.
-daca deobicei au culoarea galbena cu pete negre sau maro, e poate varia de la roscat la neglu complet.
-capul este robust si falcile sunt extrem de puternice.
-jaguarul are cea mai puternica muscatura dintre feline, cu ajutorul careia poate zdrobi carapacea testoaselor.
-speranta de viata in salbaticie a jaguarului este de 15 ani.

Hrana:
-prefera vanatul mare: cerbi, antilope, caini, vulpi, tapiri, caimani, maimute, capibara si, ocazional, pitoni.
-la o singura masa se poate consuma pana la 25 kilograme de carne.

Stiati ca...
-jaguarul este un animal solitar, adultii intrand in contact numai in perioada imprecherii.
-frecventa nasterilor este mai mare cand prada este mai bogata.
-mayasii credeau ca pielea jaguaruli simbolizeaza cerul instelat si facea legatura dintre vii si lumea de dincolo.
-aztecii ii hraneau pe jaguari cu inimile dusmanilor.
-aztecii auformat un corp militar de elita supranumit ,,Razboinicii Jaguari".

duminică, 22 mai 2011

Proiectare pentru a pluti

Materialele din care sunt alcatuite animalele - tesuturi corporale, os, cartilaj, carapace, muschi si piele - sunt mai dense decat apa, deci tind sa se scufunde. Pentru a combate neajunsul, animalele acvatice si-au dezvoltat caracteristici care le fac sa pluteasca cu un consum minim de energie.
Rechinii au inotatoare pectorale cu profil de aripa, care ii ridica in timp ce se deplaseaza inainte. La rechinii-balena si cel care se incalzesc la soare - cei mai mari pesti de mare - ficatul plin cu ulei care ocupa cea mai mare parte a cavitatii cirporale si reprezinta pana la 25% din greutatea lor, permitanu-le sa pluteasca la suprafata. Coelacanth-ii si pestii-lanterna de adancime plutesc datorita materialelor ceroase din corp. Majoritatea pestilor ososi au o vezica inotatoare plina cu aer adaptabila, pentru a le mentine flotabilitatea.
Cuirasatul portughez are o plutitoare purpurie, ca un sac, care sta la suprafata, in timp ce tentaculele se tarasc prin apa, pe o distanta de 9 m.
Nautilusul sidefiu isi mentine flotabilitatea ajustand doza de gaz si lichid din camerele cochiliei. Pestii ososi au o vezica inotatoare plina cu un gaz bogat in oxigen. Pestele poate varia cantitatea de gaz din vezica si astfel isi controleaza flotabilitatea.

luni, 21 martie 2011

Cei mai inalti copaci din lume


Arborii Sequoia Semoervirens sunt cei mai inalti copaci de azi. Cei mai mari au 110 m inaltime. Cresc pe coastele cetoase din nordul Californiei si in sudul Oregonului, unde umezeala constanta il ajuta sa creasca. Desi sunt acum cei mai inalti copaci din lume, nu detin de multa vreme acest titlu. In Australia si Tasmania, fasinii de munte pot atinge inaltimi si mai mari.
In secolul al 19-lea, un copac doborat a fost estimat la 144 m inaltime - o data si jumatate inaltimea Statuii Libertatii. Putini din fasinii de munte de azi depasesc 100 m, intrucat cei mai mari au fost secerati de topoare si fierastraie.
In ciuda trunchiului zvelt, Sequoia de coasta ( Sequoia Sempervirens) are inaltimea unui bloc de 20 de etaje.